in memoriam Liviu Corneliu Babes

Ceremonie dezolantă
Ca în fiecare an, pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, Asociaţia „15 Noiembrie 1987” a comemorat împlinirea a 21 de ani de la gestul martirului braşovean L.C. Babeş. Membrii asociaţiei sunt primii şi aproape singurii care s au gândit să-i păstreze vie memoria şi să perpetueze recunoştinţa faţă de L.C. Babeş după Revoluţia din 1989. Ieri au fost prezente cel mult 40 de persoane,   care s-au înghesuit în spatele unei gherete construite exact în faţa crucii care aminteşte de jertfă, fiindcă eroul nu are nici acum un monument. La slujba oficiată de preotul Andrei Sicoe, chiar la baza pârtiei unde se află o cruce construită în memoria sa, a participat şi subprefectul Ciprian Băncilă. Văduva eroului, Etelka Babeş, a fost profund afectată de cum arată starea în care a ajuns locul unde soţul ei a ales să moară pentru toţi românii oprimaţi până în 1989. Ea mai reclamă faptul că autorităţile nu au făcut mai nimic, pentru ca acest loc să aibă un aspect decent.  „Astăzi se împlinesc 21 de ani de la moartea soţului meu, adică trei ori şapte, nişte numere semnificative, biblice. După atâţia ani, după acest sacrificiu pe care l-a făcut, nu pentru mine, nu pentru fiica lui, ci pentru ţara aceasta, chiar aici să se ajungă? Oficialităţile nu au putut să facă un lucru mărunt, pentru un gest atât de mare? Nu am cuvinte. Mizeria asta, şandramaua construită în faţa monumentului, m-au lăsat fără cuvinte”, a declarat soţia eroului.
Aceasta a continuat: „m-a durut cumplit când am văzut cum arată locul. Îmi place ordinea, îmi place disciplina, îmi place să îmi respect cuvântul şi aceleaşi lucruri  i-au plăcut şi lui. El a vrut să atragă atenţia întregii lumi, referitor la starea în care era România, iar ţara aceasta ce a făcut pentru el? E foarte trist. Eu îi apreciez pe cei care vin mereu şi depun coroane, dar prea puţin s-a făcut pentru soţul meu. Pe lângă autorităţi, şi ceilalţi braşoveni ar trebui să dea dovadă de mai mult interes. E adevărat că oamenii se împart în două categorii, unii regretă trecutul, alţii sunt fericiţi  că trăiesc într-o lume liberă, dar şi cei care regretă ar trebui să îşi amintească cum se trăia atunci şi ce avantaje sunt acum. Gestul făcut de el ar trebui apreciat de toată lumea”.
Subprefectul Ciprian Băncilă a promis că, la nivelul instituţiei pe care o reprezintă, se vor căuta soluţii, pentru rezolvarea problemei ridicate de soţia martirului. „Gestul lui Liviu Cornel Babeş reprezintă un moment semnificativ în istoria oraşului nostru şi este, într-adevăr, trist că la comemorare sunt atât de puţini oameni. Cred că avem datoria de a ne respecta eroii şi sper ca în 2011 să vedem aici mai mulţi participanţi”, a declarat Băncilă.

„Opriţi crima!”
În dimineaţa zilei de 2 martie 1989, pârtia „Bradul” din Poiana Braşov era plină de schiori, cei mai mulţi dintre ei turişti occidentali. La un moment dat, acestora le-a îngheţat sângele în vine, când au observat o vâlvătaie pe schiuri coborând cu repeziciune pe pârtie. Torţa vie a căpătat un traseu haotic şi, după câteva zeci de metri, s-a prăbuşit lângă la marginea pârtiei. Cu ultimele puteri, o0mul a scos de sub haină o bucată de carton, o pancartă improvizată, pe care scria: „Stop morder! (Opriţi crima!) Braşov =Auschwitz!”.
Era Liviu Corneliu Babeş, braşoveanul care găsea astfel calea de evadare dintr-o lume aberantă, dintr-o societate care semăna din ce în ce mai mult cu un lagăr. Dar acţiunea sa depăşeşte limitele unui gest individual de suicid. Liviu Corneliu Babeş face sacrificiul suprem deliberat, cu un scop politic, pentru a atrage atenţia opiniei internaţionale asupra crimei la care este supus poporul român de către dictatura ceauşistă. Mobilizată rapid, Securitatea intervine şi îl transportă pe Babeş la spital, unde moare în scurt timp. Temuta instituţie represivă îşi continuă „opera” de escamotare a adevărului, de denigrare a omului Liviu Babeş, şi implicit, de discreditare, de pângărire a gestului său.
Însă, aşa cum a anticipat Babeş, turiştii străini care s-au aflat atunci pe pârtie, după ce şi-au revenit din şocul produs de teribila imagine, au avut grijă să spună adevărul şi să împrăştie vestea despre ororile din România care îi împing pe oameni la astfel de gesturi. În iulie 1989, o televiziune canadiană anunţă martiriul lui Liviu Corneliu Babeş şi îi aduce un omagiu acestuia.
Jan Palach al României
Liviu Corneliu Babeş s-a născut în 10 septembrie 1942 şi a lucrat ca tehnician. Era pictor amator, însă unul despre care specialiştii afirmă că era foarte bun. Ultimele sale creaţii se numesc, sugestiv, „Tăvălugul” (căruia, prin gestul să suprem, a refuzat să i se supună, pentru a nu se pierde pe sine) şi „Grota cu măşti”. Martiriul său a fost al doilea protest anticomunist, după cel din `87 al muncitorilor de la „Steagu’ Roşu”, care de altfel au precedat Revoluţia din decembrie 1989. Locul acestui protest
n-a fost ales întâmplător, spectacolul fiind pregătit special pentru străinii din Poiană, care aveau să-l povestească mai apoi în lumea liberă. „Ceea ce s-a întâmplat în martie 1989 face parte din mitologie, pentru că în mod raţional un protest prin autoincendiere nu duce la nimic. În ordinea morală a lumii, sinduciderea cu un mesaj de libertate, este un gest extraordinar, precum a făcut-o şi studentul ceh Jan Palach, când sovieticii i-au invadat ţara. După 19 ani de căutări, pentru unii de multă confuzie, pentru alţii de orizont îngustat, un astfel de moment precum sacrificiul său e un moment moral, de confirmare a nevoii de libertate şi a posibilităţii transpunerii ei din vis în realitate printr-un act eroic”, spunea jurnalistul Emil Hurezeanu, într-un omagiu adus acum doi ani  lui Babeş.

Uitat sau ignorat
Liviu Corneliu Babeş a făcut sacrificiul suprem deliberat, lucid, cu un scop politic, pentru a atrage atenţia opiniei internaţionale asupra crimei la care este supus poporul român de către dictatura ceauşistă, însă cu toate acestea el a fost dat uitării şi nu este cinstit cum se cuvine.  „Din câte ştim noi, Babeş a lăsat şi o scrisoare de adio în care spune că acesta este felul lui de a protesta faţă de reprimarea bruta-lă a revoltei din 15 Noiembrie 1987. Chiar dacă nu ar fi fost aşa, oricum, ceea ce a făcut el a făcut pentru noi, toţi românii. A fost încă un strigăt de libertate, fiindcă se temea că mesajul revoltei din ’87 se va pierde”, a reamintat Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”, deputat PD-L de Braşov.

din Transilvania Expres 3 Martie 2010 .